Cei care au acum 55-65 de ani trăiesc această perioadă pentru prima dată în istoria omenirii. Înainte, pur și simplu nu exista, pentru că oamenii îmbătrâneau mult mai devreme. 5. În următoarele decenii, persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-75 de ani vor deveni cel mai mare grup de vârstă de pe planetă. Dacă până acum credeaţi că la vârsta de 40 de ani sunteţi deja la vârsta considerată matură şi că la 58 de ani sunteţi deja bătrân, aflaţi că un nou studiu arată că vârsta mijlocie începe la 55 de ani, informează La realizarea noului studiu au participat 1.000 de adulţi din Marea Britane, cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, cu scopul de a vedea care este

Trebuie sa fie ceva la mijloc. In continuare avem niste citate superbe despre varsta si inaintarea in varsta cu demnitate si seninatate. „Nu ne oprim din joaca fiindca imbatranim; imbatranim fiindca ne oprim din joaca." (George Bernard Shaw) „Unii oameni sunt batrani la 18, altii sunt tineri la 90… Timpul este un concept creat de om." (Yoko Ono)

Vorba unei prietene bune care avea 20 de ani la vremea aia, vorbind cu un coleg ce avea fix 29: "bai Teo tu te-ai nascut batran!" :)). Ea zicea ca unii, desi tineri calendaristic i se par batrani/iciosi, iar altii, desi mult mai in varsta calendaristic i se pareau ca de varsta ei. 😉 q.e.d.

M-am saturat de tara asta care ne face sa ne simtim batrani la 23 de ani. In care, daca nu te-ai angajat din timpul facultatii, ai pierdut startul. In care renunti la vise in favoarea deciziilor mari care te arunca intr-un birou si te tin acolo de dimineata pana seara, ca sa ai cu ce plati chiria. In care trec doar cateva secunde intre "imi
La ce vârstă apar primele semne ale îmbătrânirii? 3 minute Conform oamenilor de știință, îmbătrânirea debutează atunci când celulele încep să funcționeze greșit. Există însă multe întrebări fără răspuns cu privire la acest proces. Nu este ușor să stabilim când apar primele semne ale îmbătrânirii, deoarece conceptul de îmbătrânire este relativ. RstjS.
  • g522jucdn5.pages.dev/959
  • g522jucdn5.pages.dev/134
  • g522jucdn5.pages.dev/956
  • g522jucdn5.pages.dev/903
  • g522jucdn5.pages.dev/202
  • g522jucdn5.pages.dev/289
  • g522jucdn5.pages.dev/474
  • g522jucdn5.pages.dev/316
  • g522jucdn5.pages.dev/182
  • g522jucdn5.pages.dev/970
  • g522jucdn5.pages.dev/222
  • g522jucdn5.pages.dev/606
  • g522jucdn5.pages.dev/367
  • g522jucdn5.pages.dev/318
  • g522jucdn5.pages.dev/41
  • de la ce varsta esti batran