Măsura acordării ajutorului material este prezentă într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. La naștere, mamele din România ar putea beneficia de un sprijin material din partea statului, dar doar dacă au fost la controale medicale în timpul sarcinii.
Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală se acordă lunar pe bază de cerere şi declaraţie tip, însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia care se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are reşedinţa familia. Acte necesare: - cerere tip (Cerere alocatie
Ajutor pentru mamele singure. Un ajutor social, în valoare de până la 1.200 lei pe lună, se acordă de Primăria Capitalei, pentru familiile monoparentale. Ajutorul se acorda pentru familia monoparentala al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 lei inclusiv, și se acordă după cum urmează: 300 lei pentru familia cu
Vești excelente pentru mamele din România, cu posibilități finaciare reduse! Acestea ar putea beneficia de tichete sociale de 2.000 lei pentru fiecare nou-născut, care se vor acorda în primele 3 luni de la naştere! Suma va putea acoperi achiziția de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.
Femeile aflate în situații de risc și care devin mame începând cu anul acesta vor putea beneficia de un ajutor în valoare de 2.000 de lei, în cadrul unui program cu o valoare de 12 milioane de euro, din fonduri europene, conform unui proiect susținut de ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia - Anexa 1 la H.G. 559/2017.
bjaaA. g522jucdn5.pages.dev/436g522jucdn5.pages.dev/941g522jucdn5.pages.dev/848g522jucdn5.pages.dev/643g522jucdn5.pages.dev/508g522jucdn5.pages.dev/930g522jucdn5.pages.dev/998g522jucdn5.pages.dev/840g522jucdn5.pages.dev/128g522jucdn5.pages.dev/453g522jucdn5.pages.dev/611g522jucdn5.pages.dev/795g522jucdn5.pages.dev/459g522jucdn5.pages.dev/425g522jucdn5.pages.dev/565
ajutor social pentru mame