Ocrotitoare, neinfricata si neinfruntata, nu trece cu vederea, ceea ce esti buna, rugaciunile noastre, intru tot laudata Nascatoare de Dumnezeu. Intareste viata cea de obste a dreptmaritorilor crestini. Mantuieste pe cei ce a-ai randuit sa conduca si le da lor biruinta din cer, pentru ca ai nascut pe Dumnezeu, ceea ce esti una binecuvantata.
Nu ne lasa niciodata, prin oricat de grele imprejurari am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputinciosi, Dumnezeu nu ne lasa. Nu ne lasa nici Maica Domnului. Maica Domnului este cu noi si ne ajuta, ne intareste, se roaga pentru noi, ne ocroteste si ne mangaie.
Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neînfruntata si mijlocitoare staruitoare catre Facatorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sârguieste, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre mijlocire, aparând pururea Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce cinstesc pe tine. Persecutia crestinilor: realitati si intrebari. Dragos Paul Aligica • HotNews.ro. 19029 177. Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul "Allah" pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Horowitz are un blog, citit de aproximativ zece milioane de oameni, în care îşi povesteşte experienţele şi îşi expune învăţămintele de pe urma carierei sale, începând cu vremea când studia informatica, iar apoi ca programator de software, co-fondator, CEO şi investitor. A mai publicat în Wall Street Journal, The New York Times
Bucura-te, ceea ce esti mai slavita fara de asemanare decat serafimii; Bucura-te, Stapana cerului si a pamantului; Bucura-te, Nascatoare Imparatului Celui Mare Bucura-te, Roaba Domnului cea credincioasa; Bucura-te, cea fericita in cer si pe pamant; Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!
Fii ceea ce esti reprezinta cea mai complexa si completa colectie a intelepciunii sale, editata de fostul bibliotecar al ashramului lui Sri Ramana, aflat la poalele sfantului munte Arunachala. Aceasta carte reuneste conversatii cu diferiti cautatori care au venit la ashram pentru indrumare, Bhagavan raspunzand la intrebarile ce apar pe drumul spre iluminare.
Poate atinge o înălţime de până la doi metri, iar frunzele de culoarea roșu închis spre mov închis au o lungime cuprinsă între 6 și 12 cm şi o lățime de 2-4 cm. 5. CRINUL DE PĂDURE Este o plantă rară, ocrotită prin lege, care își are originile în pădurile de fag şi de stejar situate în vestul Europei.
Acatistul Maicii Domnului Cea Miluitoare şi Ocrotitoare Rugăciunile începătoare: 'Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le-mplineşti, vistieria bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te salaşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
dlJN.
  • g522jucdn5.pages.dev/284
  • g522jucdn5.pages.dev/706
  • g522jucdn5.pages.dev/423
  • g522jucdn5.pages.dev/452
  • g522jucdn5.pages.dev/407
  • g522jucdn5.pages.dev/584
  • g522jucdn5.pages.dev/596
  • g522jucdn5.pages.dev/234
  • g522jucdn5.pages.dev/744
  • g522jucdn5.pages.dev/682
  • g522jucdn5.pages.dev/302
  • g522jucdn5.pages.dev/185
  • g522jucdn5.pages.dev/230
  • g522jucdn5.pages.dev/802
  • g522jucdn5.pages.dev/193
  • ceea ce esti crestinilor ocrotitoare